Iohannis, mesaj de Paștele Catolic: Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință
1 min read

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic: Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință

Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării și a renașterii, să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință, susține președintele Klaus Iohannis într-un mesaj adresat cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, le transmit credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici din România cele mai calde urări de pace, sănătate și bucurie. Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării și a renașterii. În mijlocul tuturor provocărilor și al încercărilor prin care trecem, Paștele ne oferă prilejul să fim împreună cu cei dragi și ne amintește că suntem însoțiți mereu de iubirea și puterea divină”, arată președintele.

Cea mai mare putere a noastră stă în capacitatea de a ne îngriji unii de alții și de a le fi alături celor aflați în nevoie, arată șeful statului.

„În acest spirit de solidaritate și compasiune, să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință, oferindu-le lumina speranței și mângâierea credinței. Nu trebuie să uităm niciun moment că puterea noastră cea mai mare rezidă în capacitatea extraordinară de a ne îngriji unii de alții și de a le fi alături celor aflați în nevoie. Vă urez tuturor un Paște binecuvântat, în pace și armonie!”, se spune în încheierea mesajului.

Success

Formularul tau depus cu succes!

Error

Scuze! formularul dumneavoastră nu a fost trimis în mod corespunzător, Vă rugăm să verificați erorile de mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *